Începe SoNoRo!

Posted: Octombrie 8, 2010 in Concerte, evenimente, Festivaluri

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, aflat anul acesta la a cincea ediţie, va avea loc între 31 octombrie şi 14 noiembrie la Bucureşti, Iaşi şi Cluj.

Mai mult de 30 de artişti internaţionali de cel mai înalt nivel vor susţine 14 concerte în 13 locaţii spectaculoase. 9 concerte sunt programate la Bucureşti, unul la Iaşi şi 4 la Cluj. Concertul de deschidere va avea loc în Sala Unirii din Palatul Cotroceni.

Pentru prima oară, Festivalul SoNoRo are în acest an un titlu: „Un ballo in maschera“ sau „Bal mascat“. Repertoriul inclus în programul festivalului, precum şi evenimentele conexe ale acestuia au fost inspirate din motivul măştilor, balului şi al carnavalului. În plus, pentru a marca aniversarea a  200 de ani de la naşterea lui Frédéric Chopin şi a lui Robert Schumann, creaţia muzicală a celor doi compozitori va ocupa un loc central în programul festivalului.

Motivul măştilor şi al carnavalului se vor regăsi atât în dubla expoziţie de fotografie semnată Hiroshi Watanabe şi Dragoş Lumpan, cât şi în proiecţiile video şi de film cu care Festivalul SoNoRo îşi va delecta publicul.

Printre artiştii care se vor urca pe scenele festivalului se numără: Diana Ketler, Polina Leschenko, Florian Mitrea (pian), Alina Pogostkina, Boris Brovtsyn şi Alexander Sitkovetsky (vioară), Christian Nas şi Razvan Popovici (violă), Julian Arp, David Cohen, Bernhard Naoki Hedenborg şi Erich Oskar Hütter (violoncel), Julian Arp, Nabil Shehata (contrabas), Juliette Hurel (flaut), Reto Bieri (clarinet), Nicholas Daniels (oboi), Higinio Arrue (fagot), Olivier Darbellay (corn), Marcelo Nisinman (bandoneon), Andu Dumitrescu (VJ) şi Cvartetul Casal.

Concerte intitulate Fantezii Vieneze, Masks by James Ensor, Oglindă în oglindă, Carnavalul animalelor sau Happy Birthday SoNoRo! vor avea loc în Palatul Cotroceni, Palatul Cercului Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, ARCUB, Catedrala Sf. Iosif (Bucureşti), Biblioteca Mihai Eminescu (Iaşi), Biserica Reformată Calvină, Universitatea Babeş Bolyai, Bastionul Croitorilor şi Club Diesel (Cluj).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s